Se sărutau cu glasurile, poate,
și au pornit mai departe, tot mai departe
dar s-au atins cu spinările către orizonturi,
cu spinările de stelele coborâte

Culorile deveniseră grele ;
le apăsau umerii
ca o povară
și mai întâi au lepădat albastrul

se sărutau cu glasurile, poate,
și au pornit departe, tot mai departe
dar oboseala le atârna de pleoape și de nări
asemenea mirosului de soare întunecat

Sunetele deveniseră grele ;
le apăsau gurile
ca o rană
și mai întâi au lepădat cântecul

Dar ei au pornit mai departe, tot mai departe
și inimile lor fulgerau, din când în când

Apoi caii albi, ce păscură
umezeala ochilor și frăgezimea obrajilor
și vigoarea mâinilor și zborul călcâielor…
Dar ai au pornit mai departe, sărutându-se poate

Câmp negru… ierburi negre…
și hergheliile cailor albi
ca niște pete de tăcere