Azi e Paștele Blajinilor
și prin mine
bunica scrie poeme.
Poeme despre singurătate, dragoste, frumusețe,
despre ce a trăit și despre ce nu a reușit să
trăiască,
despre lumea mea scrie.
Ea, de acolo, de sus, le știe pe toate.
Cât a trăit a făcut poezie
altfel decât facem noi - cu pixul, cu cărțile
în față
și la intervale de timp anume
(când ne vine ex-pirația).
Tot timpul bunicii a fost poezie -
curățind ceaunele până la oglindire,
punând cuptorul în flăcări până la rostire,
ațipind cu acul în mână până la visare,
așteptându-și fiicele până la uitare(de sine)...
Și ce frumoase erau acele versuri, nescrise
ce alese și ce mărețe!
În puținele ei duminici
o ascultam și-mi părea că tot ceea ce citește
neapărat este de bună calitate (și aceasta
grație vocii ei cu inflexiuni poetice).
Nu, nu credeam că va veni o zi când va pleca
la fel cum nu pot să cred că voi pleca și eu
la... Dumnezeu,
la bunica mea și la toți cei care mă vor urma...
Azi e Paștele Blajinilor (Paștele
viitorului nostru)
și toate fiicele au venit pe ospețe la bunica
la vechea ei casă; o plâng și-i duc dorul
și o așteaptă, dar ea nu uită să nu vină
și tot ce mai poate face e să scrie prin mine
poeme.