Așterne primavara, Doamne
Să ard cu soare și ploi
Să încerc să cuprind prin cuvinte
Pământul cel rece si închis în noroi

Așterne iar lumina, Doamne
Să văd cu ochii mei cei orbi și închisi
Să umblu desculț pe cărări reci și uitate
Pe unde treceau odată, uitații parinți

Așterne iar, Doamne, cuvântul
În munții cei înalti cu izvoare reci
În care odată ascundeam pământul
Asteptându-Te trist, prin mine să treci

Așterne Doamne, întâiul destin
Ce odată îl primeam în neștire
Neștiind că mă acoperi cu lacrimi si chin
Ca apoi să poți râde, Doamne, de mine