înțepenesc aici de câteva zeci de ani într-o epoca victoriană
elisabetană și de care mai vreți voi
în jilțul nebunilor își face cuib moartea patrupedă
cu miros de lavandă ieftină în păr
mănâncă snacksuri și râde dupa fiecare oftat al supușilor
nu mai faceti glume proaste sau vi s-a urât cu binele, țipa nebuna
ridiculizând asistența și penajul păsărilor cu picioare lungi
călugărul franciscan a fugit și-a luat tălpășița
acum aprinde bioxiduri de carbon pe burta albă a balenei
undeva prin marea bering
vreau mai multa ruină, n-auziți?
să văd mai multă ruină,
striga moartea pe picioroange
la naiba, să fie zăvorâte toate ecourile și sunetele și cuvintele
și râsul nebunilor și plânsul condescendent al orbilor


în craniul melancolic au înflorit mușcatele pe neașteptate
și păpădiile au înflorit deasemenea
și eu care stau acum de vorbă cu muțenia asta sălbatică
dezhidratată cu urme de var pe pleoape pe gât și pe umeri


o pasăre neagră și mare călătoreste prin mine
îmi hașurează orizonturile
se oprește din când în când ciugule organe
“pe care eu nu le pot atinge”
apoi își vede plictisită de drum
prin ochiul de sticlă al mandarinului s-ar putea să văd și eu lumea protestând
lumea palpabilă în carne și oase
probabil mă vor probabil mă iubesc fantomele astea mioape
iubito tu ce zici? doar ne iubim
crezi ca ne vor legaliza dragostea
asa....încetul cu încetul se vor obișnui
sau va trebui să-i obișnuim în fiecare dimineață
și dacă n-au s-o facă n-au decât să plece
vom rămâne cu prietenul greene
vom restabili o liniște barocă
ce va înflori sub rochia matinală a doamnei rosenthal
să vezi și tu prietene cum își petrec localnicii vacanțele de iarnă
la pittsburgh