Femeia speranță
s-a întâlnit cu ultimul anotimp.
Obosită, și-a jertfit ultimul surâs.
Tăcută, tristețea ei și-a dorit flori albe.
În patul nopții eterne
Și-a împărțit darnică visele
În calmul sărac al ultimului anotimp
Și când amintirea n-a mai chemat-o
A trecut dincolo
Cu ochii păsării călătoare
Părăsindu-și cuibul.
Speranțele, rămase fără adăpostul
Sufletului ei
Îi implorau iertarea.