Ne-am trezit în aceeași barcă
pe luntrea liniștită dintre ape
ca doi pescari tineri și timizi
ce și-au încurcat cârligele.

Soarele ne-a luminat, acum
deșteptarea asta profundă;
pescarii se trezesc dis de dimineață
iar noi eram prea grăbiți să ne cunoaștem.

La început, toți ne spuneau
că are balta pește, de ajuns
dar el stătea la fund ascuns
noi pescuiam la suprafață.

Oricum plutim pe-aceeași apă
în care se mai agață undițe de pescari,
unde strălucește ziua
și se oglindește noaptea,

Unde păsările-ți mănâncă peștele din palmă
pește ce se zbate până la moarte
iar când este înghițit
alunecă singur mai departe.

Dar nu suntem singuri
se văd încă corăbiile
care au crescut odată cu timpul
și străbat oceanul întins.

Veliere rătăcite ce rezistă în furtună
sau altele ce și-au găsit mormânt în abis;
navighează, navighează pe aceeași rută
direcții diverse, într-o goană nebună,

iar noi, în zborul nostru ne vom atinge aripile
ca doi pescăruși rătăciți
ce se iubesc
în ape comune.