am umblat prin copilărie
ca pe calea republicii duminica
cu mâinile înfundate-n buzunarele
strâmte ale raiaților
și am ieșit infectat
cu iluzii
ceva se mișca în mine
prin piele îmi țâșnea libertatea
oamenii ieșeau din gesturi
îmi închipuiam că așa trebuie
să iasă fiecare din el

depinde când și cum

după ce am mai crescut
mi-am dat seama că viața
este un abces strâns
în interiorul trupului

nu nu-mi amintesc să fi fost bolnav
dar asta nu interesează pe nimeni...

mai târziu
o paralizie ivită pe limbă
a produs schimbarea
blocuri străzi
oameni și sentimente

toate altfel...