deșteptarea molcomă a suferinței curgea odată cu zorile,
prin ierburile atinse de un suflu otrăvitor,
mai lent, lacul de ceară se unduia prin sângele unui înger,
lovituri de pumnal în inima naturii pulsau ritm de disperare,
ne-am ținut de mână rugându-ne să fim salvați,
doar o clipă să vedem soarele pe cer și să zâmbim,
vântul negru ne-a tăiat respirația, întețind ura apei,
undeva, departe, un corb ne cânta despre moarte
oare cine am fost noi, suflete secerate,
un semn al diavolului sau o salvare cerească?