dimineața lumina sumbră a lucrurilor
ca o ipocrizie pe deplin înțeleasă
sau mai exact ce a stat la baza actului estetic
ceva legat de imprevizibilul sudoarea unui marsupial
de suferință sau de boală
oricum ceva palpabil
vorbind despre existență priveam surâsul grefierului
multicolor absent într-o legendă care nu a facut senzație
privește poemul hașurat de priviri îngăduitoare
mult prea îngăduitoare
tolerante cu obstinație
salutul unei direcții necunoscute
o simplă prăbușire sau poate o metasarcină
râsul pervers asaltat de o lume perversă
retrăind lamentația ultimilor ani

o noua întâlnire la rouen cu vechii prieteni din școala gimnazială
mănuși fără degete firești obișnuite cu greutățile
tot atât de firești precum perceperea spațiului
singurul mod de a trăi în absența publicului
acum când îți împrăștii obsesiile gesturile gratuit
fără ca nimeni să știe
în amintirea posterelor sălbatice și a vizitatorilor prea bine îmbrăcați
ce se îngrămădeau în fața ceasornicăriilor
în mine aud vocea nimănui în toată splendoarea ei scripturală
-enuma elish tablita a VI a –
ceva asemănător muzicii lui debussy
încerc sa descriu semnele orbilor lamentabil
ca în copilărie cu ultimii franci în buzunarul drept
al pardesiului tehnicolor
poate ca asta n-ar fi fost o problemă
atâta timp cât orașul era pe deplin sănătos

dac-ai să ajungi să mă cunoști
iată, îți spun, iată poemul într-o primă odaie
palpabil cu vârsta a doua a copilăriei
liniștit pe masa de lucru noapte de noapte
fereastra dinspre gradina de vară
devine un exces implorând tristețea ultimilor ani
frisonul obscen pe care atat de mulți si l-au dorit
înainte ca zâmbetul arabiei felix să se fi stins
gorgone ridicând osanale la matineul ce anunță mântuirea
într-o dimineață pe care tu nu trebuie să o cunoști
decembrie – blândețea nerostită a lucrurilor