Inspirația răscolește demonii din adâncuri uitate
și crezute pierdute
deschizând subtil cutia Pandorei într-un zâmbet
aproape poetic.
Tot făcând săpături febrile în eul adormit
Conștiinta blocată
și-a scurs lacrimile prin sită așa cum am cernut
mălaiul bunicilor
în vremurile în care încă credeam în povești
de adormit visele
rebelizate de demonii firavi- îngrășați peste timp
hrăniți cu iluzii
artistice de nicăieri- forme mutilate de indiferența
cu care număram
pietrele-n asfalt cu degajarea copilului pierdut
în circul social
în care adulmecam formele fără conținut
și idealizam
crochiurile goale ca niște manechine despuiate
de creier.
Undeva între șotronul fără astâmpăr jucat în
serile de vară
și pașii purtați mecanic pe străzile omului modern
de azi
am regăsit poarta ruginită către inspirație în sufletul
de ieri
în care încă mai pășeau sfioși îngeri căzuți din eteruri
măcinate de
gânduri obsesive de libertate și emancipare.