Să nu mai bagi cai în poezie-
i-a fumat Nichita pe toți,
nu mai vorbi nici de amor,
e un sentiment perimat,
pe care toți autorii
cu respect de sine,
l-au tratat
în versuri fumătoare,
nu zi nici de carne,
e un cuvânt fezandat,
și nici
-doamne ferește-
nu sufla o vorbă
despre piciorul iubitei,
despre călcâiul călăului,
despre sânul mamei
(- e completamente
neinteresant),
despre glezna
vânzătoarei din toneta de la colț,
fii modern,
dragul meu Teodosie,
scrie despre
toneta de la colțul vânzătoarei,
despre mama sânului,
despre călăul călcâiului,
iar dacă scrii despre carne,
să nu uiți,
iubite teodosie,
să-i descrii mirosul,
să spui câte muște
zburau călare pe ea
fără aripi,
să amintești culoarea
viscerală a halatului
torționarului
care
cu
satârul
o porționa,
să arunci toate cuvintele
astea
în toate colțurile
frazei tale bogate,
adaugă un checi,
un clu,
despre rochia din asparagus
a marianei
din satul unde-ai crescut,
apoi
stai.

tocmai vei fi scris o poezie.

București,
15.03.2009