Am cumpărat ieri de la galerie două tuburi
de roșu si galben-uleiuri și o pânză mică-
pătrată căutând să provoc inspirația
sau poate orele care nu mai vin.

Am pictat imaginar apusul de soare
care avea să ne găsească îmbrățișați
într-o tihnă imaginară ca pe vremurile
copilăriei când ne așezam cu burțile în sus
ghiftuiți după masa de Crăciun decojind alene
într-un ritm aproape sacadat coaja unei portocale
mari cum numai atunci aveam să strâng între
mâini energice de copil visător.

Visam atunci la portocale așa cum visez la timpul
pentru noi- banalul de altădată transformat peste noapte
în căutarea frenetică a sâmburelui de fericire
ce desparte coaja scorțoasă de miezul dulce
de amor nebun pe nuanțe de oranj...

Ipotetic vorbind- mă urmărește portocaliul apusului de soare
Imaginar, orele care nu mai vin și timpul închis între
două portocale în mâini de copil.