Ei, am pictat apusul despre care vorbeam ieri
cu emoție și candoare- ca un copil uimit
urmărind balonul rotund cum se pierde în zare
L-am frământat cu mâinile acoperite de uleiuri fine
și ți-am cercat ființa în ape roșietice pătate de apus
Am adulmecat în fugă mirosul de apă sărată
și am umplut plămânii de scrâșnetul valurilor-erau atât de albe
și nervoase de atâta mers spre nicăieri...
eu le-am găsit drept casă o găoace din urma pașilor mei
în nisipul frământat de ape, aș fi vrut să mă vezi așa, roșcată-
se juca soarele cu părul meu de-a artistul în pastel
Când spre final am contopit cerul cu marea, făceau dragoste
culorile într-o explozie de armonie- atunci am simțit suflarea ta
pe umărul meu încordat de căutarea formei
Când au tăcut culorile și-am odihnit pensulele de atâta galop
apusul se îneca în mare grațios ca o balerină
ce juca ultimul act, apoi tăcere
cortina m-a învăluit, neagră, ștergând mâinile de vopseluri
și inima de amintiri pe tonuri de apus.