uneori îmi e teamă
așa verticală ca un cedru
și mândră cum sunt

mă tem pentru fiecare sincopă
în râsul meu plânge
un copil cu ochii închiși

caut întâmplarea care a germinat
lanul de floarea soarelui
să fugim de la o margine
la cealaltă
de neputința de a culege
rodul abia copt

nu știu de ce plâng
poate că ud în mine rădăcina
altor plante
câteva semințe necunoscute
nu le dau nume
nu le dau sens

aștept să treacă bărbatul
tăietor de umbre uscate
să mă privească așa
întreagă

să îmi strivească temerile
cu nepăsare
și încet