Cerbi osteniți, cu nordul jumătate,
Duminicile-n care dorm răzbit,
Un ultim foc și plânset tăinuit,
De creanga cerului, albastră, agățate.

Ard clipele în liniști ca de ceară,
Ascunse-n ochiul celui alb și gol.
Năluci fără copite-mi dau ocol
Și trec spre zori, în fiecare seară.

Cerbi osteniți, cu nordul jumătate,
Alunecă pe sub arcade-n zori,
Strigăte ‘nalte-n răsărit de sori,
De creanga cerului, albastră, agățate.

POEZIA CARE M-A INSPIRAT

„umbre de cerb“

de Ela Victoria Luca [Ela]

în duminica mea dorm cerbii. visează jumătate de nord
și se trezesc fără copite. nu mai pot alerga.
cineva să tragă un ultim foc. eu nu mai pot plânge
lacrima celui alb.

ies din timp văduvă. ard rumegușul secundelor
în care se zbătea înroșit.
nu mai suport zgomotul morții în oase
cineva să îngroape și ultimul ochi

las duminicile domnului. nu pot fi doar o candelă
din piele de cerb. aș vrea să respir
într-o jumătate de răsărit.