Aveam sânzâiene prinse-n coroniță,
o pisică, un tei și o bunică…
Aveam pădurea de stejari cu zânele ascunse,
Frăguțe în pălmi de copil
Și frăguțe în pălmi de țăran.

Aveam crestate-n margini de scânteie
cuvântul “ador” pentru inima mea.
Pe sobă, un ceai dădea-n clocot,
deși printre bulbuci se pierdea
și foc și clipă.

Anii și-au scuturat zânele din copaci.
De-atunci pădurea e tăiată.
Pisica moartă, teiul renovat.
Și sânzâiana e-ntre spini,
căzută moartă.

- Mai ține-mă de mână,
mai spune-mi o poveste.
Mai exista o dată.

Cărarea-i nepășită, porumbul nesăpat,
Noi suntem între blocuri așteptând o clipă:
colindul de pe uliță să se întoarcă iar.
Dar e pierdut. În tramvaiul spre trecut.
De unde ca un zombie mai coboară
La vreun show despre suflet, despre țară.

- Câteodată te visează mama,

Lumea se ascunde și rămâne ea, la sobă,
Încălzind un ceai.


.