Ai venit la poarta sufletului meu
Și-ai dărâmat gardul de spini
Și lacatele puse de zeu.
Ai țesut, în loc, pânză din petale de trandafiri,
Semanând dragoste
Și asteptându-mi inima ce se hranea cu amintiri,
Încercând regasirea undeva, departe,
În grădinile verdelui vis ,
Care-acum sunt doar stânci desenate,
Adormite sub mușchi și licheni,
Prin lacrimi de ieri, din păcate născute toate.
Aș fi vrut să am pentru tine doar file albe
Dar povestea-i deja-mpovărată cu noapte.
Ești așa de departe, iubite,
Ce păcat că trăim în lumi diferite…