Te dezbrăcam cu mișcări încete
ca și cum aș fi scos din buzunar o icoană
așezînd-o pe masă înaintea cinei.
O noapte și o zi ți-am vegheat trupul gol,
ți-am înfipt o floare în mușuroiul buricului.
Ne mîntuia durerea,
tu aveai un anume fel de a rămîne întreagă.
Era devreme. Îngerul plecase dar palmele lui
tot mai ocroteau flacăra dintre noi.
Îți amintești? Ne întîlneam pe furiș
sub o frunză din care picura mir.
Stăteam față în față, fiecare își lipise
pe frunte o oglindă: vedeam chipuri avute
cu mult înainte de a ne naște.
Tăceam în afara timpului,
punctul clipea ca un ochi orb,
îl puteam așeza oriunde. Era liniște
parcă toate cuvintele ar fi fost spuse deodată.