cu tata nu am avut dialoguri
mai degrabă tăceri erau între noi
nu mi-a lăsat în scris nicio învățătură
stăteam tăcuți de-o parte și de alta
a porții cu fața spre ogradă
ca doi soldați angajați pe viață
și șarpele casei între noi
ne învârtea norocul într-un praf auriu
el săpa fântâni și eu puneam cumpenele
și atârnam de ele tăcerile lui grele
în barcă stăteam mereu în față
și răneam apa cu degetele
pe acolo se scurgea cerul în mine
tata era mereu cu spatele
vedea întotdeauna altceva
stăteam rezemați de un pom în grădină
el își strângea între dinți amintirile
ca pe un fir de iarbă crudă
și seva lor dulce-amăruie îi picura în inimă
eu desenam cu bățul în țărână
un labirint pentru poporul de furnici
tata avea părul negru și învârtoșat
barba era țepoasă și sură
ochii lui erau verzi
și nu plângeau niciodată
cu tata nu am avut dialoguri
o tăcere caldă era între noi
nu mi-a lasat în scris nicio învățătură
doar un ceas de buzunar argintat
care merge înainte cu două anotimpuri
îl țin în cutia mea cu amintiri
alături de o așchie de lemn
desprinsă din banca de școală
și un cui pe care atârnase o vreme
portretul lui și pe care nu demult
l-am declarat icoană
l-am dus la părinte să o sfințească
am auzit zvon
că ar vrea să o pună în biserică drept
nu știu care sfânt
între mine și tata
tăcerea se rostogolește ca un covor roșu
stiu ca o să ne întâlnim
undeva la mijloc și atunci o să ne vorbim
față în față ca doi prieteni
de aceeași vârstă