Sârma e bine întinsă și rece, m-așteaptă,
calculez fiecare pas, nu clipesc,
pășesc deasupra unui trup fără margini, orașul,
e noapte și nu am spectatori,
inspir și pășesc, expir și pășesc.
Jos, izbucnesc atentate cu bombă,
mâini și picioare explodează în aer,
ce bine, încă un pas reușit,
nimeni nu mă privește, nici nu aplaudă.
E o revoltă continuă acolo,
îmi păstrez cu greu echilibrul,
mâinile-ntinse, privirea-nainte.
Unii vor pur și simplu să trăiască,
alții au probleme financiare
sau câștigă la loterie,
toți se luptă-ntre ei,
cuprinși de-o insomnie bolnavă.
De-aici, de sus, ce perspectivă nemaiîntâlnită,
aș putea să sar drept la gâtul realității
și s-o bucățesc, dar n-o fac.
Acesta e ultimul pas.
Inspir adânc și ies din lumea aceasta
pe partea cealaltă.