el dezbrăcându-se de trup adulmeca urma pasului meu
prin plânsul lui treceam înspre dimineață
se destrămau norii prin ceruri de vară târzie
vulturi prevestitori sfâșiau duminici cu prieteni și flori la ferestre
ultimii cai alergau printre cuvintele lui
însemnați și triști luminau drumul spre casă
curgea sânge pe străzi era spre sfârșitul lumii
printre acoperișuri trecea strigătul lui înspre mine
alerga șerpuind printre mașini trecători anotimpuri
nu ajungea căuta aștepta cădea își rupea literele silabele
albă și omenească pielea mea se lăsa respirată de el

era inutil și târziu
în țara lui elian magii își ascuțeau săbiile
așteptam cu gâtul tandru așezat pe piatra albă și rece