Pământul parcă vrea să-și tragă seve din sângele meu,
Mă cheamă la el fără cuvinte și fără sunete,
M-atrage puternic descoperindu-mi-se ca un zeu
Cu forța adunată a miliarde de suflete…

Mă cufund într-o-ntunecată și tăcută uitare
Ce m-acoperă complet cu placuta ei moleșeală,
Gândurile se destramă în adierea ce vine din zare,
Iar liniștea ce se-așterne în mintea mea e totală…

Ramâne doar chemarea răscolitoare a planetei,
Indescifrabilă și necruțătoare atracție
Percepută ca dorința usturatoare a setei,
Suportabilă dar totuși intrigantă senzație.