femeia este oglinda în care orbul se privește cu palmele

numele meu plânge pe cabluri telefonice
și nota de plată e doar o însemnare ridicolă în minute

poate încetând să mai fiu oamenii se vor liniști și vor merge la piață
metronomul zilei nu se va mai opri uimit de iubirile mele

ai venit să-mi spui că ai o mână întinsă că nicicând cioburi n-au fost
ci doar un cavaler în haine subțiri de paradă petrecând drumurile
ca și cum n-aș exista dacă nu m-ar atinge pielea cenușie a dimineții mirate

apa îngrămădindu-mi în gură bucăți de oraș mie care
nici măcar n-am fost întrebat cum să fiu

azi am să-ți povestesc de cât vis se poate trudi într-o facere
pentru o casă pe dealul Galata unde va locui doar mirosul tău de pe mare

femeia mea
oglindă în care
orbul se privește cu palmele