când a fost să fie
mi-a cusut Dumnezeu
în lumina ochilor
cine știe ce floare galbenă
colcăind de polen
cine știe ce greier buzat
rătăcit printre norii Lui pufoși
vreun pântec de furnică
fremătător și cald
ca o bobiță de piper
roșu
de mi se tot pare
că sunt un ou de cristal
încălzit la subraț
matern
de-un curcubeu pletos
și eu
nu sunt decât un rotocol
plesnit
scurgându-și indecent
miezul gros în ierburi
doar o oală nelalocul ei
zdrobită
în pumnii celești
ce-i drept
cu dragoste veșnică