dacă timpul dinlăuntrul fiecăruia
- proba la care suntem supuși –
durează numai atât

nu cumva recunoscându-și vina
Marele Maestru aspiră continuu
să-și corecteze eroarea ?

poate că moartea însăși nu aduce sfârșitul
ci doar o cutremurare în ordinea câtor
mișcându-se devin îndoielnice

de iluzia că – în singurătatea ei – gloria
ar însemna o amânare a morții
silă mi-a fost

această hecatombă de cuvinte albastru indigo nu are
nevoie de urechi – nu vină alții
să o înalțe artificial !

de-ajuns că dintr-o margine îndepărtată
imaginea ei stranie în marele frig
e flacăra ce în secret se aprinde