Sfântul N.



A fost odată-un sfânt care trăia

Pe-un colț de stâncă, între două mări –

În zare, o corabie când vedea

Îi da-nchinări și binecuvântări –



Arar, vreun om la dânsul când urca

Îl mângaia cu vorbe și răbdări,

Și-i dăruia din sărăcia sa

Și închinări, și binecuvântări –



Și-a fost odată, sfântul, mic copil,

Și într-o zi, pe tatăl lui, în sat,

Mort l-au adus, din câmp, de la arat –

Și a gândit copilul cel umil:



“Vai, crud pământ, pe tata l-ai ucis,

Pe tata ce muncea să-mi dea mâncare,

Pe tata nu pământul l-a învins

Ci pofta mea” – și a plecat, în zare –



Mânca atât cât mai putea să meargă,

Și-a ingrijit un pustnic mai bătrân,

Care-l bătea, și-i era crud stăpân,

Și el răbda, și a ajuns să-l șteargă



De toate murdăriile, pe spân –



Ajuns bătrân, mormântul și-a săpat

În piatră seacă, și a adormit

Și trupul i-a rămas neputrezit,

Și mirosea atâta de curat



Pe cât putea un suflet chinuit…