cum este să-ți chiorăie mațele de foamea celuilalt
și să vezi că nimic nu este perfect
din punctul de vedere al imperfecțiunii
căutăm mereu ceea ce ne lipsește
renunțând la ființe care ne lipsesc și mai mult

dar mâine
voi ști că undeva
cuiva nu îi va păsa de fața mea
atâta timp cât vor exista perne

atât de frumos este omul din tine
încât dumnezeu a făcut o rezervare pe numele tău
acolo în tărâmul suferinței

poate că sunt destinată să închin mereu lacrimi
să fie roua de pe frunze
pe care să o guste insectele
să hrănesc minți, inimi
și doar eu să mor
încet, încet