ea merge agale pe suprafața unei mări
nu e nimeni pe țărm
nici urmă de pescar în larg
sar pești cenușii
întinde mâna elegant îi atinge
nu e sfârșitul aici
nu e timpul să alunece în adânc
nu a venit secunda morții
nici a ei nici a lor

în mare târziu
cadavrele se amestecă printre alge
oase de oameni ascund corali
acolo în nisipuri a îngropat
unul câte unul
sufletele celor ce i-au băut apa

ea trece mai departe înaltă și singură
nu mai poate bea din gura bărbatului
apa de mult părăsită
se teme de oasele oamenilor
se teme de peștii fără branhii
se teme de algele putrede

își poartă palmele deschise
la încheietură o brățară de fildeș
îi amintește orizontul
pășește spre sine tot mai adânc
fără stânci fără porturi
marea din ea pulsează
marea din ea rămâne singura vie