N-am povestit o noapte întreagă. Am
iubit-o în patul rece. Am aprins focul,
ochiul roșu, mărunt, i-am făcut ceai. Numai
dorul de ducă din cînd în cînd țipa în piept
și făcea o larmă cumplită.
Du-te, s-a rugat, du-te! Noaptea întreagă
pe stradă, printre bărbații înalți purtîndu-și
cîinii. Iată ce-am găsit cînd m-am întors:
ea a plîns în odaie; „stau
în singurătatea mea ca melcul în singurătatea lui”,
a spus; a tot scris și-a șters pe-o hîrtie;
a răsturnat ceaiul pe masa neagră. În
viața oricărei femei, m-am gîndit,
se intră pe ușa din față.