încă o zi, prietene, călătorindu-ne tristețea printre cuvintele altora
în după-amiaza aceasta vom îmbrăca veștmânt de mătase foșnitoare
până târziu spre amurg vom străluci de singurătate
pe străzile orașului nostru cel de toate zilele vom înfrunzi arămiu
în crudă lumină de toamnă

stau în somnul tău așezată
nu mai e nimeni aici doar eu în penumbră

ne ia copilăria în brațe și ne duce spre casa ei primitoare
stăm la masă cu ea o privim în ochi și râdem
alte întâmplări ne desenează acum biografiile
alți oameni de ceară așteaptă cuminți la rând
să intre în sertarul memoriei

nici nu știu de unde vin toate cuvintele acestea
și în ochiul cui vor rodi vreodată

prietene, dincolo de munți se aud oamenii trecând
ia-mă de mână și hai să ne ridicăm înspre soare