mă văd pe un imens ecran
arăt
ca o tipă inaltă fără ceas
fără brichetă fără căști pe urechi
am două linii orizontale
adânci pe frunte
despic aerul cu unghiile de otel
vorbesc despre fructe legume și spermatozoizi
străbat un cartier părăsit de păianjeni
calc în picioare un colț de gradină publică
strivesc cu tocurile viermii din gazon
tremur de mânie acolo pe ecran
imi pierd lentilele de contact în iarbă
confund luna cu un ovul
rătăcit în pantecele lui dumnezeu
îmi pastrez oasele într-o cutie de carton
îmi plimb fusta cea noua prin bucuresti
arăt ca o tipă foarte subțire ce trece noaptea pe langă
o macara