adormită-n umbra marilor poeți mă zbat

freamăt înspre viață și-mi car bocancii grei

e furia ce mă stăpânește și nu mai vreau s-o știu

de-mi spui că-i rău sau bine eu o să plâng oricum

privesc cum ruginesc prin ploaie gânduri

nepăsătoare se strecoară-n viață

curgând din pana cea măiastră

neclintit ca o statuie stă Cezar

privește de departe se-ncruntă

cu ce-am greșit mă-ntreb

mă-ntorc și plec spre mai departe ...