liniștea îmi țiuia în urechi
ca o sirenă de vapor
lângă mine tata bătrân alb
cum nu-l văzusem niciodată
cu ce te muncești fiule mă întrebă
uite tată cu piatra aceasta
de douä luni o șlefuiesc
si de îndoitura ei nu sunt mulțumit
fiule piatra se îndoaie mai bine
din lăuntru în afară
ce spui tu acolo nu înțeleg
trebuie să intri în adâncul ei
și să-i lucrezi mereu partea cea nevăzută
niște bazaconii spui tu tată
și am ridicat ochii spre el
nu mai era acolo
în locul lui umbra mea
îndoindu-se pe o piatră
se lovea cu capul de perete
liniștea îmi țiuia în urechi
ca o sirenă de vapor