nu îmblânzim decât ceea ce cunoaștem deja
monotone cadențe și treceri
oameni fără de umbre pietre în dar e o tăcere care ne locuiește acum

iată că ne-au ajuns din urmă alte zile prevestite de magi adorate de bufoni aurii
dacă privim peste umăr se vor surpa zidurile cetăților noastre
un portret sepia în ramă ovală elian doar atât va rămâne
podoabe zdrențuite de nopți aprige și săbii fără de har

dincolo de asfaltul ud întrezărim caldarâmul
spre apusuri cețoase călătorindu-ne pasul
mătase foșnitoare gândul tău pentru mine venind
între lumi un semn de întrebare

astfel ne întoarcem din lungi călătorii neașteptați de nimeni
vor veni sărbătorile iernii
elian suav purtându-și mantaua spre țara lui niciunde sau nicăieri
lumina zăpezilor tăcut ne va desena iarăși copii și flori la ferestre

spre țărmuri mai limpezi măsura-vom în cele din urmă adâncul
nouă înșine rece și alb poem fără de margini