nu iubesc

deschid pe rând ușile
traversez spații înguste
obicei învățat
când am simțit întâia oară
oboseala

dimineața
mă așez în amintirea unui prunc
împart cu mama timpurile
mai puțin ca perfectul
e viața asta
mult mai puțin

dincolo de ferestre
oamenii își plimbă destinul
pe o bandă rulantă
în sens invers
coboară mereu o moarte
a numaiștiucui

nu iubea

scriu despre mine
la întâmplare
cineva mi-a lăsat la uscat
sângele din copilărie

i-am spus
nimic nu va mai fi la fel
nimic nu va avea aceeași simplitate

iubește acum tu