Tu nu mai simți fiorul cuvintelor redeșteptate-n noi,
coloane lungi de șoapte cu-amar ne înconjoară,
spre văi de regăsire calm conștiința zboară
și-acolo întâlnește de gânduri negre ploi.
Sortit nefericirii, prin veacul trist străbat,
nimic nu mă urnește din dulcea amorțire
a vieții-nlănțuite de trufașa iubire,
ce c-un pion de doruri ușor mă face mat.
Și-astfel, neîmplinite, vor străbate vecia
idealuri ce din vise curate s-au născut;
iar sufletul, ce pe-aripi ținu melancolia,
în curcubeu de doruri ușor ne va preface
și moartea în verzi muguri de cântec ne va-ntoarce,
purificati de patimi și vindecați de lut.