tai părul la spate
se înodau foarfeci ca funii nehotărâte
privirea urmărea linștită
un dezastru sau praful împrăștiat pe pleoape era semnul cel mai viu
tăcerea înfiptă între pereți ca o lumină
alungea ceafa goală

nu-i așa că e un loc în privire la care mă uit?spațiu de manevră pentru capacitatea mea de înțelegere