nimeni pe stradă doar pisici alergate de câini
betonul își plânge lipsa zăpezii
execut un slalom uriaș printre capacele fără canal
îmi zic
probabil în titan titanii joacă rișca

îmi scot un pantof
dau cu el de perete
simt nevoia să mă mint că am trecut linia de sosire
din cauza mărunțișului de argint și aramă
câștigat premiu
cureaua cu greu va reuși să îmi susțină pantalonii

abia acum
înțeleg de ce s-au inventat cartelele magnetice

parcă sunt o carte medievală cu coperte din lemn
de șoareci mă tem
de apă mă tem
și de foc

dar nimeni nu fumează pe stradă nu ninge nu plouă
e trecut de miezul nopții
e unu sau două
se țin în brațe ca doi luptători după gongul final
când singurul care mai poate vorbi
e arbitrul

elegant
îmbrăcat în alb
ca un copac dat cu var
sau o latrină căptușită cu faianță

rostul gheții într-un astfel de loc
e să rețină stropii de urină