Decembrie, o noapte, fereastra mi-e deschisă
În jur aceeași larmă, tăceri se-aprind ușor
O altă filă albă, urlând să fie scrisă
Se zbate șifonată, în margini pe-un covor.

Un pom se zbate-n beznă cu o coroană sumbră
Păstăi uscate, negre, un aer mortuar
Un chip ca al Meduzei, se proiectează-n umbră
Trist prefăcând în piatră apaticul trotuar.

Aceleași felinare cu capete plecate
Aceeași ceață deasă, lipsită de fior
Aceleași umbre umblă, de trupuri descălțate
Doar noi schimbăm privirea în tot acest decor.

Mâine-oi schia pe frunze, m-oi încălzi cu gheață
Poeme voi culege născute din covor
Aceleași umbre umblă, în jur aceeași ceață
Decembrie, o noapte... tăceri se-aprind ușor.