gandurile noastre se inalta si se amesteca departe, zic
si las ploaia sa ma-nspine, ma prefac ca esti tu
de sus vine, nu? ma dezbrac de cotidian intr-o margine de oras
culmea, nu-mi placeau precipitatiile, tu persisti cu picuri imensi
bine ca e vara, ma cuprinzi, imi curgi parul, e vara, zic, saruta-ma,
in dreapta dai un fulger intr-o capita, vino, strig norilor,
tie. sigur ca tu nici nu stii, asa, abia acum ma vezi,
in stanga o baba isi face o cruce cat dupa-amiaza sura
astept! asteeeept! chipul mi se umple de lacrimile tale, imi zic, de ploaie,
de saruturi parca, de-o imagine impreuna
daca ma uit bine intre amintirile tale, ma vad cu tine in iarba
pe drumuri de tara, copilandri, daca ma uit si mai bine in scrierile mele
imi esti jumatate infratita vitreg, mai saruta-ma
s-a oprit ploaia, omule, du-te acasa, se mira baba,
rad, te las acolo in plete si pana in camera, mi te usti de trup.
Imi trag plapuma peste ganduri, iti spun ploaie si adorm.

Sigur ca tu existi, dar fara mine, sigur ca te visez,
ca-mi strabati ogivele astea doua intunecate, pupilele, adica,
ca mi-ai patruns pana si visele prin cuvintele tunate in ploaie
n-ai de ce sa ma intrebi, te rog nu ma intreba
cred ca da.









8 iulie 2002