ești zidit în timp
cleios deși ți se pare că te miș
mișto nu mai ai suflet
sufletul e mereu în afară ia
aminte ți-am zis
în contemplație
stai puțin nemișcat
așa
ca zăpada asta gri ca un nuntaș să-ți pun funda
stai așa
îți amintești de ultima secundă caldă
care ți-a ciupit un pic inima
aștepți ca un izvor zuruind pe sub pietre
înghesuite mult deasupra
nu fi trist nu ești unic
orașul ăsta e plin de oameni reci
pământul întreg e plin de oameni
reci
într-un punct magnetic
cum e aleea dintre blocuri
mă strecor mereu vinovată
ca apa caldă uitată deschisă la
etajul de deasupra
când merg prin oraș
mă țin de o dâră pe cer
cum poți să ieși
dintr-o statuie
doar sufletul știe
se rotește
pun pariu că
acum se rotește auzi
zuruitoarele sfere de timp pe circumvoluțiunile cenușii
pe meningele chircit
își caută vechiul sălaș