imaginea mea în tremurătoarele ape ale cuvintelor
viscolea astă-noapte prin lume distanța
amărăciunea aceasta cu trupul ros de îngrijorare
flutură la ferestre numele tău
sănii trase de cai duc cu ele dincolo de zăpezi
cântecul de dragoste și fum al norilor

trec prin sângele tău în tăcere
liberă și fără de vârstă mă ascund acolo și adorm în uitarea lumii
câte vămi mai trebuie plătite
până când ne vom lepăda străinele trupuri în pietre?

și ochii mei nu te mai văd și mâna mea nu te mai atinge
intrăm în amurguri ca într-o cetate singuri și învingători
cu umerii acoperiți de mantaua grea a războaielor nepurtate la timp
tu nu ești aici doar eu elian privind pe fereastră
cum viscolește prin lume distanța