agățam de fiecare pasăre care pleca din anotimp
o primăvară
la marginea ochiului nostru murea mereu cineva
aerul era prea întins ca să putem plânge înălțam
zmeie de hârtie din visele neterminate deasupra
stele ca o livadă mâna ta căutătoare încolțea
ispite ce așteptau în mine de secole
apoi născocea alte nopți
pe măsura viselor noastre