de la mine la tine
legănat
atâtea lucruri bune atâtea
rele
se preling pe drumul prin pădure
ca și cum n-ar avea sfârșit nicicum
ca și cum timpul n-ar muri în melodiile anilor 20
când alunecau podelele
în jurul zâmbetului tău

pot să-ți răspund fără să știu
de ce m-am întins spre tine
de ce ți-am primit mâna strânsă în ceafă
ruptă
într-un sărut disperat

pe ziduri de lapte ușile trag negrul
aleea luminează sfârșitul
unor faruri unor tăceri
Fordul huruie slab monoton
ca o sobă
în miezul ei ne desprindem
remușcările
unde erai unde ne-am fost atâta amar de vreme

tu ești cel ce decide
tu strângi lacrimile între pagini
tu îți aranjezi vorbele ca pe-o cravată
gentleman până la moarte între 7 pahare
ordonate

aici nu mai e mult tu
lasă-mă să ies