simt cum noaptea mă așteaptă
dincolo de această lumânare care pâlpâie
umbrele cu mine se joacă ne imităm mișcările
iau naștere tot felul de închipuiri pe pereți
întunericul mușcă pofticios din negrul ochilor mei
în fiecare respirație este sculptat un înger
sunt obosită visez capul îmi cade putrezit la picioare
mâinile încep să-mi fie crepusculare
inima-mi bate mai tare în tâmple
amintirile se derulează cu repeziciune
ca un film horror revăzut în surdină
moartea un mare semn de întrebare
cu punctul în ghilotină și un bastonaș
îngropat în retină
toate speranțele sunt impare
pășesc într-un tunel și deodată
inima încetează să-mi bată
la capăt lumină