în locul casei un labirint de oase
mă sprijin de strigătul meu
singurul perete rigid

ferestrele dinspre nord se apleacă
îmi șoptesc răgușit
te vom strânge în brațe
te vom mângâia
te vom adormi
niciodată nu vei dori mai mult
decât zidul în care vei rămâne

aș spulbera minele din mine
aș dizolva sângele din sânge
aș alerga pe străzile ademenitoare
m-aș tăvăli prin somnul oamenilor

dar casa asta a mea suferă
de o dependență maladivă
mă înghite de șapte ori pe zi
mă așteaptă să îi mor între cărămizi
să îmi jelească trupul
iar toți cei care au trecut prin ea
să îmi poarte sufletul invers