văd numele-mi întâiul în negru calendar
de parcă o răscruce de nașteri mă împarte
și-n vagabondul tânăr hălăduind coclauri
dar și-ofticosul ăsta îngheboșit pe carte

mă scrie-o altă viață ce încă n-am trăit
iar ce-am trăit mă scuipă mă uită mă reneagă
și numai limba țării târâtă pe podele
lingând neologisme o mai visez întreagă

castron de bâlci – Orașul! băloșii – lip și lap
pe bucile zdrelite zvârlind lopeți de sare
au rupt și lanț și zgardă și iată-i: circ de stradă
stăpânii i-au gătit c-o botniță mai mare

sub candelă genunchiul îngenunchia să vadă
de mai răsuflă harta și-am sărutat pe gură
(să mă orbească roșu de n-am simțit erotic)
cu lăcomie vie fecioara din scriptură

nu n-am zis: te iubesc! și nu am zis: mă iartă!
poate puțin obrajii cu zorii m-au trădat
și am bătut cu pietre în umbra pofticioasă:
m-am lepădat de mine sau ea m-a spânzurat

în mahalaua noastră un sfânt c-un os în gură
și talpa lui de talpă scrâșnește a manea
îi strig: țigan spurcat la miere de tămâie
credința nu e bâlci nici viața acadea

de vrei să strângi cu dinții un membru
și să doară!
apoi din turmă mușcă pe-acela drept la corn
nu-nconjurat de curve ce au uitat mândria
să te visezi acestor cuvinte Om și Domn


ptiu!