Faptul că am văzut crescînd orasul Buenos Aires, crescînd si descrescînd.
Că îmi aduc aminte de curtea cu vită, de verandă si havuz.
Că am mostenit engleza si am încercat să mă deprind cu saxona.
Că am iubit germana si mi-a fost dor de latină.
Că am stat de vorbă cu un ucigas în cartierul Palermo.
Că m-am bucurat de jocul de sah, de iasomie, de tigri si de hexametri.
Că l-am citit pe Macedonio Fernández cu glasul ce a fost al lui.
Că am cunoscut ilustrele incertitudini ce alcătuiesc metafizica.
Că am cinstit spadele si am dorit să fie pace.
Că nu am rîvnit să guvernez insule.
Că nu am iesit din bibliotecă.
Că am fost Alonso Quijano si nu am cutezat să fiu Don Quijote.
Că i-am învătat ce nu stiu pe cei care pesemne sînt mai stiutori decît mine.
Că am pretuit darurile lunii si ale lui Paul Verlaine.
Că am încropit cîteva versuri endecasilabice.
Că am repovestit vechi întîmplări.
Că am rînduit în dialogul timpului nostru vreo cinci-sase metafore.
Că m-am ferit de mită.
Că am fost cetătean al oraselor Geneva, Montevideo, Austin.
Că am fost (ca toti oamenii) cetătean al Romei.
Că am fost un admirator al lui Conrad.
Că am fost orb
nici unul dintre aceste lucruri nu e neobișnuit
și totuși toate laolaltă îmi conferă o faimă pe care n-o pot înțelege.




în românește de Andrei Ionescu