Iubito, la noapte vom fura de pe cer
Carul cel Mare; ne e atât de necesar,
să ne ducem visele, să ne ducem pe noi
și toată povestea noastră de dragoste.
Nu mai are nimeni o zestre atât de fabuloasă.
Povestea în care am inclus o mie și una
de povești, dragostea în care am cuprins
pe toți îndrăgostiții, - și mai ales -,
i-am cuprins pe toți cei care au murit
din dragoste.
Deci, nu uita la noapte, când după
toate semnele, va fi o eclipsă de lună,
noi ne vom strecura în șaua îngerilor
care, de când lumea, trag după ei
Carul cel Mare și-i vom ademeni,
către pământ; până se va face ziuă,
vom fi încărcat vise și amintiri,
legate toate cu legământul făcut,
când tu împlineai nouăsprezece ani.
Îți mai aduci aminte, desigur,
când ne-am legat, că ne vom iubi chiar
mai mult decât Orfeu și Euridice,
când tu ai pecetluit totul,
punându-mi pe ochi un sărut cald,
ca o petală roșie de trandafir.
Fii gata deci; la noapte ne vom pitula,
în grajdurile pardosite cu lumină
și se va stinge povestea Carului Mare,
dar se va aprinde legenda nemuritorilor.
Pregătește tămâie și smirnă,
să-i ospătăm pe telegari, după taina cu care
ne ospătăm noi inimile cu fiecare rugăciune.