Þi s-a făcut foame, în întuneric, și ți-am spus:
crengile nu cresc acolo unde tu vrei să paști. Nu m-ai crezut.
Nu m-ai crezut și ai zis: ai văzut tu bicicletă fără coarne, fără șa?
Nu văzusem, ce-i drept, dar ploaia prea curge din sertarele goale.
Umerașe subțiri mi-ai întins și mi-am așezat umbrela pe ele.

Mereu te uitai cum strâng luni întregi între perdele și mă certai:
ai grijă, ai să le umpli de praf.

Limbile ticăiau toate prin cameră, ca nisipul.

Elefanți întregi ieșeau din părut tău gri. Mi-ai spus:
am auzit că ești braconier. Te-am crezut și închis ochii;
oja ta se ridica încet să prindă firul poveștii.

Acum, ne știm de ceva vreme și citim noaptea înainte să adormim.
Cine știe la ce pagină am ajuns, ce contează, măcar.
Avem grijă zi de zi să lăsăm semn.

Am ascultat azi Bobby Darin și m-am bucurat că a murit în urechile mele.
Am ascultat ghemuit, pe un strop de casă.
Tu tăiai buzunare în haina mea nouă și coseai nasturi la cea de anul trecut.
Când a fost cazul, acul tău a căzut și, elefantă, ai cântat odată cu el:
"World, don’t tell me not to fly, I simply got to!"